Această carte este dedicată soției mele, Georgeann, care m-a întovărășit în vremurile grele din viața mea și m-a urmat în fiecare aventură. Te iubesc!

Introducere

La intrarea în centrul de formare BUD/S (Basic Underwater Demolition/SEAL) se află un monstru reptilian de un metru și optzeci de centimetri înălțime, jumătate om, jumătate pește, cu ochi negri și bulbucați și labe palmate. Cu branhiile protuberante și cu un trident lung într-o mână, poartă la gât o pancartă pe care scrie: DECI, VREI SĂ FII BROSCOI! Această creatură din Laguna Neagră îi provoacă pe toți studenții care pășesc pe dunetă și intră în „Concasor“, unde, timp de șase luni, vor îndura sute de ore de antrenament, probe nesfârșite date de războinici întăriți în luptă și chinuri fizice și psihice cum nu au mai trăit niciodată. Adaugă la asta ore întregi de înot în apa rece a oceanului, care pătrunde până la os, kilometri întregi de alergare pe nisip moale, trasee cu obstacole brutale și Săptămâna Iadului care îi sleiește pe toți.

La 34 de ani după ce am început antrenamentul BUD/S eram uns Bullfrog1 — cel mai longeviv broscoi și ofițer din forțele speciale ale Forțelor Navale americane în serviciu activ. În cele aproape patru decenii de serviciu, am învățat multe despre ce înseamnă să fii un broscoi și să conduci broscoi. Dar am avut onoarea de a conduce și multe alte forțe: Beretele Verzi, jandarmi, piloți ai Forțelor Aeriene și agenți de la trupele de Arme și Tactici Speciale (SWAT); pușcași marini, infanteriști, ofițeri de nave și submarine, profesioniști din domeniul informațiilor și al aplicării legii, funcționari publici, medici, cercetători, tehnicieni, studenți și profesori. De la aspirant la amiral cu patru stele și până la rector al Sistemului de universități din Texas, fiecare zi, fiecare săptămână, fiecare lună, fiecare an, fiecare deceniu mi-au adus noi lecții de leadership. Unele au fost ușoare, altele au fost dureroase, dar toate au fost valoroase. Toate lecțiile mi-au fost de folos în fața provocărilor pe care mi le-a pus în cale viața.

Dar leadershipul, indiferent dacă ești aspirant sau amiral, nu este niciodată ușor. Chiar și celor care par să poarte cu ușurință povara conducerii le este greu adesea. Carl von Clausewitz, marele general din secolul al XIX-lea care a scris Despre război, o carte de referință, a spus odată că „în război totul este simplu, dar lucrurile simple sunt dificile“. În 2009, în timpul unei călătorii în Afganistan, unde mai fusesem, citeam o revistă de politică externă. În revistă, erau două articole scrise de doi universitari de pe Coasta de Est. Profesorii explicau cum armata americană pur și simplu nu înțelegea care este cea mai bună cale de a câștiga războiul din Afganistan. Aceștia scriau, destul de condescendent, că, dacă armata ar construi drumuri, ar putea conecta satele cu districtele. Apoi, cu și mai multe drumuri, ar putea conecta districtele cu provinciile și, în cele din urmă, provinciile cu capitala. Construirea tuturor acestor drumuri le-ar permite afganilor să prospere și să devină suficient de puternici pentru a-i învinge pe talibani. Tot ce trebuia să facă armata era să construiască drumuri. Serios?! Noi de ce nu ne-am gândit la asta? Ei bine, ne-am gândit! Doar că atunci când oamenii trag în tine și încearcă să te arunce în aer, este greu să construiești drumuri. Și asta, dragă cititorule, ține de natura leadershipului. Totul în leadership este simplu, doar lucrurile cele mai simple sunt dificile. Este simplu să spui: „Fiți oameni integri!“, sau „Conduceți din prima linie!“, sau „Aveți grijă de soldații voștri!“, dar este dificil să faci acest lucru. De ce? Pentru că suntem oameni și fiecare dintre noi are ciudățenii, slăbiciuni și metehne care pot afecta modul în care conducem. Dar oricât de dificil ar fi leadershipul, nu este complicat.

În forma sa cea mai simplă, leadershipul este „îndeplinirea unei sarcini cu oamenii și resursele pe care le ai la dispoziție, păstrând în același timp integritatea instituției tale“. Un lider bun știe cum să-i inspire pe cei care lucrează pentru el, cât și cum să gestioneze oamenii și resursele necesare pentru a-și îndeplini sarcina. Dar leadership nu înseamnă doar să faci treaba. Înseamnă și să conservi sau să îmbunătățești reputația instituției din care faci parte. De câte ori n-am citit despre un program sportiv universitar care excela în aspectele sportive, dar a fost târât într-un scandal de înșelăciune? Sau despre o instituție financiară care le-a adus acționarilor o grămadă de bani, dar care a sfârșit prin a se prăbuși, pentru că a încălcat legea? În calitate de lider, dacă șubrezești instituția pe care o conduci, atunci ai eșuat, punct. Din nou, leadershipul este dificil, dar nu complicat. Pentru a-l face bine, nu ai nevoie de o diagramă sofisticată, de o formulă de calcul sau de un algoritm complex, dar ai nevoie de puțină îndrumare.

Așadar, cum putem simplifica natura dificilă a leadershipului? Ei bine, mii de ani, militarii s-au bazat pe mottouri, convingeri, parabole și povești pentru a-i inspira, motiva și ghida pe lideri și adepți deopotrivă. Aceste cuvinte servesc la consolidarea anumitor comportamente. Ele oferă și o ancoră pentru memorie, un răspuns pavlovian și un val de inspirație care ajută la direcționarea acțiunilor individuale în toiul incertitudinii.­

În serviciul militar, m-am bazat foarte mult pe astfel de cuvinte pentru a-mi ghida acțiunile. Ori de câte ori trebuia să iau o decizie dificilă, mă întrebam: Poți să stai în fața mesei lungi și verzi? Începând cu cel de-Al Doilea Război Mondial, mesele de conferință folosite în sălile de consiliu militare au fost construite din piese de mobilier lungi și înguste, acoperite cu pâslă verde. Ori de câte ori avea loc o procedură formală care presupunea ca mai mulți ofițeri să rezolve o problemă, aceștia se adunau în jurul mesei. Semnificația cuvintelor era simplă. Dacă nu puteai să le prezinți o argumentație convingătoare ofițerilor așezați în jurul mesei lungi și verzi, trebuia să îți regândești acțiunile. Ori de câte ori eram pe punctul de a lua o decizie importantă, mă întrebam: Pot să stau în fața mesei lungi și verzi și să fiu convins că am făcut tot ce trebuie? Este una dintre întrebările fundamentale pe care trebuie să și le pună un lider, iar această veche întrebare m-a ajutat să-mi amintesc ce pași trebuie să fac.

Dar există și alte mottouri și vorbe de duh care au aceeași putere. Sua Sponte („Din proprie inițiativă“) al rangerilor; mottoul Serviciului Special Aerian din Marea Britanie, Cine îndrăznește câștigă; și mantra forțelor speciale SEAL, Singura zi ușoară a fost ieri — toate aceste aforisme au o istorie îndelungată care i-a determinat pe liderii de atunci să ia anumite decizii profunde. Ele au învigorat acțiunea în focul luptei și au servit la întărirea hotărârii liderului și la motivarea trupelor.

Aceste maxime nu sunt simple cuvinte, sunt cuvinte născute din experiență, din probe de foc și, în mare parte, scrise cu sânge. Cuvinte pe care merită să ni le amintim atunci când încercăm să găsim soluția unei probleme.

În această carte, am adunat 18 astfel de maxime care m-au ghidat de-a lungul carierei mele: mottouri, parabole, convingeri și povești care mi-au fost de folos atunci când am început o nouă misiune sau am avut o provocare deosebit de dificilă în materie de leadership.

Cele 18 capitole sunt un amestec de calități personale și acțiuni profesionale. Fiecare lider trebuie să aibă anumite calități pe care să le manifeste în viața personală dacă speră să conducă bine. Dar un caracter puternic nu este de ajuns pentru a avea succes. În calitate de lider, trebuie să acționezi pentru a elabora un plan, să comunici scopul, să verifici progresul și să îi responsabilizezi pe oameni (și pe tine). Împreună, calitățile și acțiunile reprezintă fundamentul marilor lideri.

Drumul parcurs pentru a deveni broscoi nu a fost unul ușor. Niciun drum spre vârf nu este ușor niciodată, dar sper că în aceste pagini vei găsi înțelepciunea care îți va face drumul spre vârf mult mai ușor de parcurs.

Capitolul I

Mai bine moartea decât dezonoarea

Onoare. Un cuvânt puțin cam învechit pentru vocabularul de astăzi. Onoarea unui gentleman. Onoarea unei doamne. Onorează-ți mama și tatăl. Onorabilul judecător Icsulescu. Dar, mii de ani, onoarea a avut sens. A avut valoare. A fost — și încă mai este — considerată primordială pentru cine ești. Îți onorezi familia fiind un bărbat sau o femeie virtuoasă? Îți onorezi țara servind-o la nevoie? Îți onorezi credința fiind evlavios și respectuos?

Legenda spune că sintagma „Mai bine moartea decât dezonoarea!“ provine de la stoicii greci, care erau dispuși să moară mai degrabă decât să-și compromită valorile. Mai târziu, Iulius Cezar este citat spunând: „Iubesc numele onoarei mai mult decât mă tem de moarte“. Samuraii din Japonia erau pătrunși de tradiția onoarei și întotdeauna dispuși să moară mai degrabă decât să se dezonoreze în slujba împăratului. Iar în timpurile moderne, infanteria marină a Statelor Unite a adoptat neoficial sloganul „Mai bine moartea decât dezonoarea“, după ce legendarul sergent de pușcași marini John Basilone și-a tatuat mottoul pe brațul stâng.

Din nefericire, de-a lungul veacurilor, au existat bărbați și femei care s-au îmbrăcat în „onoare“ doar pentru a fi cele mai josnice și mai lipsite de scrupule ființe umane din istorie. Dar adevărata onoare — a face ce trebuie, din motivele corecte — este fundamentul unui leadership măreț.